Cred că, în trăirea vieții normale (altfel spus, creștine), nu este nevoie de cuvinte.
Nu este nevoie să vorbești cu celălalt pentru a-l face să înțeleagă ceva, cred că doar exemplul tău este de ajuns. Discuțiile interminabile și chiar discuțiile scurte sunt o ispită care creează așteptări în mod greșit. Creează așteptări ale celui care vorbește cu celălalt, și care răsuflă adânc după o oră de discuții, crezând că "acum, s-a înțeles". Nu s-a înțeles nimic... de fapt. Nimic înțeles nu e din cuvinte, e din fapte. Așa funcționăm. Așa funcționează natura noastră. Exemplele sunt nenumărate, te plictisești de cât de multe sunt. Se spune că e bine să înveți din greșelile altora, că ești deștept dacă faci asta, dar majoritatea oamenilor sunt de tipul "nu învăț din greșelile altora, trebuie să dau eu cu capul, ca să rămân cu ceva". Inclusiv eu, inclusiv toți cei pe care-i cunosc, sunt așa. Oamenii care sunt, într-adevăr, în stare să învețe din ce fac ceilalți sunt foarte puțini. Majoritatea dorim să experimentăm. De aceea, la ce bun discursul? "Prinde", "ține", "captivează", "surprinde", "stârnește aplauze", dar... dar nu schimbă nimic! Ori, ăsta e singurul lucru care contează. De aceea, decât să ai cu celălalt o discuție despre "ce trebuie să faci", într-o notă apăsătoare, chiar violatoare a libertății lui - chiar dacă tu ești plin de intenții bune și chiar dacă el acceptă discuția din polițete sau tot din intenție bună - mai bine bei, cu el, o bere.
Spun asta eu, care mult am trăit, am dat și am primit "discuții". Cred, sincer, că nu au ajutat la nimic, nici pe mine, nici pe alții (discuțiile acestea despre care vorbesc, nu toate; a nu se înțelege că trebuie să nu mai vorbim, de-acuma...).
Cred că trebuie doar să trăim și atât. Fără cuvinte (explicative).
Și adevărul va ieși la iveală singur, pentru că, făcând asta, l-ai chemat!
Și, dacă va ieși la iveală, dacă l-ai arătat astfel, poate fi cu ușurință "cules", dacă cel căruia ai vrut să-l arăți, alege asta. Atenție, el poate să aleagă și invers: să nu-l culeagă și să nu-l însușească. Și, și aici cred că trebuie să-l lăsăm în pace să i se manifeste voința liberă. A fost creat cu ea, cine suntem noi să i-o luăm, să vrem să i-o luăm?
Și mai spun ceva: singurii care trebuie să "vorbească" sunt cei care, întrutotul, fac ceea ce spun. Ideea asta o găsim și la unul din preferații mei, care spune, despre puterea cuvântului, că nu exista decât la aceștia, iar "ceilalți" nici nu ar trebui măcar să-și propună să vorbească. Și n-o spune de la el, ci pleacă de la Iisus Hristos. Redau mai jos fragmente din conferința lui Anania:
"Atunci când Iisus îi trimite pe primii apostoli la propovăduire, le dă poruncă: Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre, nici traistă pe drum, nici două haine. Cu alte cuvinte, să nu aveți nimic în afara cuvântului prin care să evanghelizați; singura voastră putere, dubla voastră putere de a evangheliza trebuie să fie aceea a cuvântului și a exemplului personal. În afara acestora, nici un alt mijloc! Deoarece s-ar putea ca tu, cel ce propovăduiești, să fii tentat să scoți un bănuț sau să-i oferi cea de-a doua haină sau orice fel de bun material pe care l-ai avea asupră-ți, în sprijinul propovăduirii tale.
(n.m.: aici se face trimitere și la un alt aspect, acela de a atrage prin altceva decât prin cuvânt, lucru la care Anania se va referi foarte frumos puțin mai la vale...).
PS. frumusețea (antinomiei credinței noastre, de care sunt îndrăgostit, și din care există puțin și în acest blog) face ca, întrucâtva, această postare să trimită blogul într-un potențial nonsens: deoarece în blog sunt cuvinte spuse, în timp ce eu pledez prin această postare pentru faptă și nu pentru spuneri; și sigur că nu mă regăsesc pe mine însumi printre cei care fac ce spun și spun ce fac - greu până acolo... Există, însă, 2 lămuriri:
- nu impun nimic, nu forțez, nu stric libertăți, nu deranjez, nu suprim prin blogul meu, citirea lui fiind benevolă;
- iar al doilea: nu există dialog (prin care și în care să mă impun forțat); practic, e doar o "zicere" profund monoloagă, care de prea puține ori stârneşte reacții.
Nu este nevoie să vorbești cu celălalt pentru a-l face să înțeleagă ceva, cred că doar exemplul tău este de ajuns. Discuțiile interminabile și chiar discuțiile scurte sunt o ispită care creează așteptări în mod greșit. Creează așteptări ale celui care vorbește cu celălalt, și care răsuflă adânc după o oră de discuții, crezând că "acum, s-a înțeles". Nu s-a înțeles nimic... de fapt. Nimic înțeles nu e din cuvinte, e din fapte. Așa funcționăm. Așa funcționează natura noastră. Exemplele sunt nenumărate, te plictisești de cât de multe sunt. Se spune că e bine să înveți din greșelile altora, că ești deștept dacă faci asta, dar majoritatea oamenilor sunt de tipul "nu învăț din greșelile altora, trebuie să dau eu cu capul, ca să rămân cu ceva". Inclusiv eu, inclusiv toți cei pe care-i cunosc, sunt așa. Oamenii care sunt, într-adevăr, în stare să învețe din ce fac ceilalți sunt foarte puțini. Majoritatea dorim să experimentăm. De aceea, la ce bun discursul? "Prinde", "ține", "captivează", "surprinde", "stârnește aplauze", dar... dar nu schimbă nimic! Ori, ăsta e singurul lucru care contează. De aceea, decât să ai cu celălalt o discuție despre "ce trebuie să faci", într-o notă apăsătoare, chiar violatoare a libertății lui - chiar dacă tu ești plin de intenții bune și chiar dacă el acceptă discuția din polițete sau tot din intenție bună - mai bine bei, cu el, o bere.
Spun asta eu, care mult am trăit, am dat și am primit "discuții". Cred, sincer, că nu au ajutat la nimic, nici pe mine, nici pe alții (discuțiile acestea despre care vorbesc, nu toate; a nu se înțelege că trebuie să nu mai vorbim, de-acuma...).
Cred că trebuie doar să trăim și atât. Fără cuvinte (explicative).
Și adevărul va ieși la iveală singur, pentru că, făcând asta, l-ai chemat!
Și, dacă va ieși la iveală, dacă l-ai arătat astfel, poate fi cu ușurință "cules", dacă cel căruia ai vrut să-l arăți, alege asta. Atenție, el poate să aleagă și invers: să nu-l culeagă și să nu-l însușească. Și, și aici cred că trebuie să-l lăsăm în pace să i se manifeste voința liberă. A fost creat cu ea, cine suntem noi să i-o luăm, să vrem să i-o luăm?
Și mai spun ceva: singurii care trebuie să "vorbească" sunt cei care, întrutotul, fac ceea ce spun. Ideea asta o găsim și la unul din preferații mei, care spune, despre puterea cuvântului, că nu exista decât la aceștia, iar "ceilalți" nici nu ar trebui măcar să-și propună să vorbească. Și n-o spune de la el, ci pleacă de la Iisus Hristos. Redau mai jos fragmente din conferința lui Anania:
"Atunci când Iisus îi trimite pe primii apostoli la propovăduire, le dă poruncă: Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre, nici traistă pe drum, nici două haine. Cu alte cuvinte, să nu aveți nimic în afara cuvântului prin care să evanghelizați; singura voastră putere, dubla voastră putere de a evangheliza trebuie să fie aceea a cuvântului și a exemplului personal. În afara acestora, nici un alt mijloc! Deoarece s-ar putea ca tu, cel ce propovăduiești, să fii tentat să scoți un bănuț sau să-i oferi cea de-a doua haină sau orice fel de bun material pe care l-ai avea asupră-ți, în sprijinul propovăduirii tale.
(n.m.: aici se face trimitere și la un alt aspect, acela de a atrage prin altceva decât prin cuvânt, lucru la care Anania se va referi foarte frumos puțin mai la vale...).
PS. frumusețea (antinomiei credinței noastre, de care sunt îndrăgostit, și din care există puțin și în acest blog) face ca, întrucâtva, această postare să trimită blogul într-un potențial nonsens: deoarece în blog sunt cuvinte spuse, în timp ce eu pledez prin această postare pentru faptă și nu pentru spuneri; și sigur că nu mă regăsesc pe mine însumi printre cei care fac ce spun și spun ce fac - greu până acolo... Există, însă, 2 lămuriri:
- nu impun nimic, nu forțez, nu stric libertăți, nu deranjez, nu suprim prin blogul meu, citirea lui fiind benevolă;
- iar al doilea: nu există dialog (prin care și în care să mă impun forțat); practic, e doar o "zicere" profund monoloagă, care de prea puține ori stârneşte reacții.